Un articol interesant de pe blogul personal al lui Tudor Chirila .
Un articol care poate fi interpretat si la nivel local , pentru ca si noi, avem propriile Fete de Dorobanti.
Pentru ca ceva din fiinta lor, daca nu toata fiinta lor, tipa ascutit, ca un croncanit de cioara care prevesteste ninsoarea: uite-ma sunt aici! sunt AICI! Pentru ca totul este afisat ca pe un galantar dintr-o piata de fructe. Tzatzele, la vedere, umflate artificial, cu sfarcurile luptand sa iasa la suprafata tricoului indoielnic.
Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte.
Un exercitiu de imaginatie la vederea lor ar trebui sa contina anularea tocurilor si calculul cantitatii de carne ce se rasfrange eliberata de stransoarea blugilor. Adesea, barbatii, vitime sigure ale fanteziilor de moment sau ale momentului fanteziei, uita sa faca acest exercitiu. Pentru ca veni vorba de fantezie. E inca una din ratiunile pentru care nu iubim femeile de Dorobanti. Nimic misterios in ceea ce le priveste. Acordul lor nu mai e nici macar o chestiune de timp. Poate doar numarul banilor sa influenteze graficul acceptarii barbatului. In ochii lor nu te poti oglindi pentru ca ochii lor refuza reflexia.
Nimic mai senzual decat ochii femeii musulmane care te privesc in treacat din spatele voalului negru. Pentru ca dincolo de voal este o poveste care nu poate fi niciodata spusa si pe care tu o fabrici pe loc si renunti la ea cu un zambet amar imediat ce parfumul starnit de trecerea ei isi va fi pierdut din intensitate. Femeile de Dorobanti n-au povesti de spus. Nu sunt nici macar "carti deschise". Ele sunt niste condici de reclamatie pe caiete dictando. Vii, semnezi si pleci. Sanii lor nu par sa se mai infioare. Ei privesc lumea sfidator si miros a cauciuc ars. Buzele raspandesc miros de bani si saruta in ritmul plescaitului de guma de mestecat.
Femeile de Dorobanti asteapta zi si noapte acelasi destin: o cafea, cateva schimburi de cuvinte, mereu aceleasi, momentul plictisitor al sexului si gloria de cateva saptamani a locului din dreapta intr-o masina de lux. Pizda femeii de Dorobanti nu cunoaste decat frecarea. Ea nu e parte din Fiinta femeii. E doar un mecanism. Nu este iubita. Nu este venerata, adorata. Buzele barbatului n-o vor confunda niciodata cu buzele femeii iubite, acoperind-o cu sarutari tandre. Nu va cunoaste niciodata fierbinteala limbii unui barbat care uita de sine. Prin insasi natura ei Femeia de Dorobanti nu te poate face sa uiti de tine. Este un trofeu menit sa gadile orgoliul vanatorului. Atat. Uitarea de sine vine in iubirea adevarata. Dar asta e o alta poveste. Femeia de Dorobanti e povestea tragica a dorului de carne, in cel mai bun caz. El mistuie barbatii in miez de noapte, cand vinul ingrasa simturile si tulbura vederea. Atunci, femeia de Dorobanti isi traieste momentele de glorie, sarman fluture de noapte disperat sa ajunga in centrul Luminilor Orasului.
Tudor Chirila
07.02.2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Femeile sunt balti sau iazuri pline cu peste. Barbatii, pescari infocati, se vantura adesea pe marginea lor aruncandu-si unditele. Putini sunt insa aceia care pornesc sa inoate si sa-si fixeze navoadele in mijlocul iazului. Bucuria pestelui mic te inlatura cateodata de la adevarata fericire. E greu sa faci diferenta intre lacomie si provocare.
Trimiteți un comentariu